Detalii
Dragi colegi,
Încă odată am plăcerea de a mă adresa tuturor celor care consideră psihiatria o
specialitate medicală care împlinește curiozitatea clinicianului prin complexitatea și
unicitatea naturii umane. În experiența personală, de câteva decenii acum, niciodată nu am
întalnit un caz plictisitor sau asemănător, orice experiență clinică starnindu-mi și mai mult
dorința de a cunoaște și de a mă dispune în slujba omului.
Pacienții se adresează serviciilor medicale de psihiatrie în continuare temători, din
frica de a fi stigmatizați sau neînteleși chiar și de către specialiștii din domeniu. Fie ca au o
problemă medicală care însoțește afectări psihice, fie că au suferit un eveniment
traumatizant, sau fie că sunt trimiși de către colegii noștri din alte specialități, aceștia pășesc
reticenți pragul cabinetului și acceptă mai greu tratamentul propus de către medicul
psihiatru.
Vreme de multe decenii, abordarea psihiatrică a omului a ramas sub semnul
subiectivității, lipsa unor protocoale la fel de bine organizate ca în alte domenii, ducând ca o
ușoară reținere chiar și din partea colegilor nostri. De aceea, este absolut necesar acest
îndreptar de cazuistică și tratament, pentru a arăta gândirea organizată în elaborarea
diagnosticului, precum și a schemei de recuperare.
Această culegere de cazuri clinice se adresează așadar tuturor rezidenților și
specialiștilor psihiatri, precum și celorlalte specialități medicale cu care se discută despre
situații transdiagnostice, psihologilor, în întelegerea medicației psihiatrice, asistenților
medicali, precum și studenților.
Doresc să multumesc tuturor colegilor implicați în elaborarea acestei lucrări și să invit
cititorul să analizeze atent informațiile primite pentru a-și dezvolta propria cale de înțelegere
și manageriere a patologiei psihiatrice.
Prof. Univ. Dr Gabos Grecu Iosif, Târgu Mureș, 2020